de ce sunt ridicoli colegii mei poeti vorbind despre copyright dupa ureche
Din cand in cand aflu ca un poet revendica un titlu, o formulare sau, tot mai des, o expresie din versurile unui coleg. De obicei, las lucrurile sa isi urmeze cursul firesc si incerc sa nu am pareri preconcepute. Poetii sunt, in cele mai multe cazuri, persoane orgolioase care de orice pot fi suspectati numai de obiectivitate nu. Iar lipsa de obiectivitate a unui poet nu este neaparat un defect, pentru ca nu asta cautam de obicei in poezie ci, dimpotriva, personalizarea, marturia expresiva asupra unor fapte de existenta personale. De aici incolo incep domeniile miscatoare ale dezbaterilor specifice genului dar nu in acea directie voi merge. Dimpotriva, voi vorbi aici despre ceea ce apara si ce nu apara dreptul de autor in cazul poeziei.
dreptul de autor. o istorie
Dreptul pe care o persoana il are asupra a ceea ce scrie (chiar din momentul scrierii) a fost fundamentat (din punct de vedere legal) abia dupa aparitia tiparului. Totusi prima lege explicita care atribuie autorului dreptul de a hotara cand este publicata opera sa apare la 250 de ani la Biblia lui Gutenberg, in 1709. Pentru prima data cel care scria o opera avea dreptul legal sa hotarasca asupra reproducerii si circulatiei operei sale.
Ca o preistorie a dreptului de autor este, de obicei, citata o istorie de la inceputul Evului Mediu. In secolul VI, Sfantul Colomba (Colmcille), o figura importanta a catolicismului a copiat pe ascuns o carte de psalmi care apartinea unei alte figuri a catolicismului din Irlanda, Sf. Finnian. Cum psaltirea a fost copiata in cele mai mici amanunte, Finnian s-a plans regelui care a hotarat ca si exemplarul copiat apartine tot lui Finnian iar Clomicille, cel care copiase manuscrisul trebuie sa returneze cartea. Nu a durat mult pana cand in jur de 3000 de oameni au fost ucisi in urma unei batalii care a schimbat proprietarul cartii, iar exemplarul care astazi este considerat cel mai vechi manuscris irlandez (da, copia :p) a ajuns sa fie cunoscut drept cartea bataliei. Abia la inceputul secolului XIX, manuscrisul s-a intors la Dublin. Preistoria copyrightului este deci spectaculoasa. Iar unul din motivele care justifica aproape orice efort pentru afirmarea dreptului de autor vine din puterea pe care un text o are ca etalon al identitatii.
Si tocmai clivajele de identitate fac din disputele asupra dreptului de autor un teren pe care sunt tentate sa intre cele mai stridente si mai indoielnice manifestari logice. Atat pot, atat exprima. De aceea cred ca orice neclaritate de acest fel se poate rezolva numai in cadru legal. Legea romaneasca este destul de clara asupra drepturilor pe care un autor le are asupra textului si a fragmentelor de text pe care le scrie.
Ce apara si ce nu apara copyrigtul in poezie
Ceea ce face obiectul dreptului de autor este opera. Nici combinatia de cuvinte, nici versul, nici metafora nici expresia, nici ideea, nici stilul, nici macar structura in sine. De aici incolo este vorba numai despre interpretarea mea. Evident subiectiva, deformata poate de natura relationala pe care o investighez eu in cazul scrisului.
Unul dintre cele mai mari “delicii” pe care le au autorii aflati la inceputul certurilor literare este acuzatia de plagiat. Nu cu mult timp in urma, un poet cunoscut a fost acuzat ca a plagiat stilul unor poeme semnate de un amic al sau. Cum spuneam, stilul este chiar greu sa fie plagiat. Poate sa fie imitat, incercat si multe alte lucruri. Dar plagiat niciodata. Din pacate, ulterior, cel care a acuzat plagiatul a disparut complet (poate dezamagit) din spatiul public. Poate intr-o zi se va intoarce si poemele lui vor putea sa dovedeasca forta pe care poezia o are pentru a depasi falsele probleme venite chiar din intelegerea eronata a dreptului de autor.
Un caz. Misterele “acelorasi cuvinte”
Una dintre cele mai spectaculoase acuzatii de plagiat din literatura romana este exemplara pentru cazul nostru. Nu mai departe de 1981, o publicatie destul de cunoscuta a vremii il acuza pe debutantul de atunci Mircea Cartarescu de plagiat pentru un fragment de “Faruri, vitrine, fotografii”. Se dadea citatul, se spunea ca tot fragmentul apare in traducerea din 1969 a romanului “Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman” de Laurence Sterne. Raspunsul lui M.Cartarescu era promt: „Îmi asum riscurile pe care le comportă folosirea aproape în premieră în poezia română a acestor mijloace stilistice, cu convingerea că nu este posibilă crearea nici unui obiect artistic valabil fără un mare coeficient de risc estetic. În rest, sper că volumul se va apăra singur în faţa unor eventuale alte obiecţii de acest fel.” Versurile incriminate erau “Afurisit fie el pre dinlăuntru şi pre din afară / afurisit fie el întru părul din capul său / întru creierii săi, întru creştetul său, / întru tîmplele sale, întru fruntea sa, întru urechile sale, / întru sprîncenele sale, întru obrajii săi, / întru fălcile sale, nările sale, dinţii şi măselele sale, / buzele sale, gîtul său, umerii săi, încheieturile / mîinilor sale, mîinile sale, palmele sale şi degetele sale“, pe care orice cititor le poate identifica in romanul citat.
Din pacate, discutia privind procedeul folosit de Mircea Cartarescu in volumul sau a trecut complet in planul secund in fata rafuielilor personale pe care Cezar Ivanescu (care reamitea cazul peste ani) le avea de rezolvat cu generatia 80.
Procedeul misterios este unul cat se poate de cunoscut si de obisnuit intr-o scriere literara, iar folosirea lui a dat de foarte multe ori ocazia rauvoitorilor sau pur si simplu celor inocenti in probleme de copyright sa vorbeasca despre plagiat.
Intertextualitatea a fost teoretizata de Julia Kristeva si a provocat, la randul ei destule valuri. Pe scurt, criticul de origine bulgara spunea in anii 80 nici mai mult nici mai putin decat ca “orice text este constuit ca mozaic de citate”. Sigur, totul in contextul unui hiper-text care include multe alte detalii de interpretare.
Din fericire, aceasta nu este deloc o ambiguitate. Dimpotriva, este o relaxare pe care un autor si-o poate permite in fata cine stie carui mare intreprinzator care incepe sa traseze locuri de parcare in literatura.
Si atunci plagiatul?
Evident, furtul exista. Dar el are loc numai atunci cand fragmentele incriminate au aceeasi functie ca si in cazul originalului. Doar atunci putem vorbi despre acelasi text. Sau acelasi fragment de text. Nu cuvinele, nici numarul si nici macar ordinea lor fac opera. Opera este un pic mai mult. Chiar si atunci cand este vorba despre o opera in manuscris, ceea ce identificam drept opera este sensul pe care textul (sau fragmentul de text) respectiv il are. Si unul dintre lucrurile cu care poezia lucreaza este acest sens. Mai mult decat orice alt gen literar, poezia iti permite chiar si cu aceleasi cuvinte, in exact aceeasi ordine sa ai un sens complet diferit al unei propozitii.
Faptul ca iti recunosti cuvintele nu poate sa fie un caz de plagiat decat in justitie. Intr-o lume a poeziei te poti bucura doar ca lucrurile pe care le scrii se dovedesc fertile. Vrei drepturi de autor pentru ele. Cere in mod legal dreptul tau! Dar este complet neproductiv si, de un punct incolo, chiar ridicol sa transformi o problema legala intr-o cearta de mahala.
Intr-o lume dinamica, in care mestesugul poeziei se particularizeaza tot mai accentuat provocand in permanenta regulile si mai ales formele traditionale, una dintre cele mai mari tentatii pe care le incearca deopotriva cititorul si scriitorul de poezie este cea morala. In cele mai urate forme ea devine “moralism” gaunos si, de cele mai multe ori, ipocrit. Dar tentatia morala este una sesizabila. Faptul ca un autor scrie “corect” poezie este aproape depreciativ astazi. Calificativul cautat este acela de scris “bine”. “Bine”, o categorie absolut etica. Dar definita, evident cu totul altfel de un cititor de poezie.
Exit/Entrance
Pentru ca discutia despre “ce este relevant astazi in cazul poeziei” risca sa ne trimita in dezbateri inca si mai aprinse prefer sa inchei expunerea mea cu o trimitere la zona in care esteticul si eticul se intalneau. Undeva, foarte demult, in Kabbala. Stabilind sferele (sefirot) creatiei divine, interpretarea traditionala vorbeste despre frumusete in cel de-al saselea sefirot, Tiferet. Dreptatea si Bunatatea erau elemente din zone complet diferite. Si totusi una dintre definitiile traditionale ale frumusetii este chiar “echilibrul ideal dintre dreptate si bunatate”. Poate daca nu am uita mereu de unde vine poezia si cate poate sa faca, nu am pierde atata vreme si nervi in confruntari nu doar inutile (asta poate sa fie poetic) dar, in ultima instanta descalificante pentru poetii care ar trebui sa stapaneasca in primul rand cuvintele pe care le folosesc si sa stie ce greutate pot sa aiba. Altfel cuvintele isi pierd nu doar valoarea dar chiar si puterea de expresie si tocmai acest lucru nu ar trebui un poet sa il accepte. Cu toate ca optiunile sunt personale, nu avreau sa particip niciodata la gasti de lapidare, nici macar atunci cand acuzatul este vinovat. Si asta tocmai, pentru ca, facandu-le parca in ciuda celor care insira verzi si uscate despre poezie, cuvintele se incapataneaza sa ramana exacte atunci cand sunt folosite in interiorul unei poetici coerente. Chiar si intr-o poetica existentiala.
newsletter prin mail
feed (RSS)
45 Responses to “de ce sunt ridicoli colegii mei poeti vorbind despre copyright dupa ureche”
By sigismunda bathory on Jan 30, 2010 | Reply
un material exemplar, Razvan.
felicitari pentru aceasta initiativa in planul vietii poetice de la noi. ma bucur enorm sa vad ca cineva isi consacra autenticele eforturi pentru o tematica asa de perimata la noi, o chestiune, asa cum scriai undeva, luata dupa ureche.
chiar asteptam un astfel de articol, confuzata la maxim de ce se intimpla in mediul nostru literar.
ma si intreb de ce niciunul dintre poeti nu pot lua fraiele in mina si sa puna degetul pe rana vorbind verde-n fata, caci rau cu rau dar mai rau fara de rau.
stiu, inteleg cit timp ti-a trebuit sa te scoti din kktul in care te-a bagat tipa aia care l-a plagiat pe ovia si sa pui atitea energii transmundane in citeva rinduri (astea de mai sus) care pot confirma, la un moment dat, ca ai valoare, domnule, ca nu te-ai terminat chiar de tot, cum spun unii
bafta in continuare! sunt alaturi de tine!
By admin0 on Jan 30, 2010 | Reply
va multumesc. Dar mai mult pentru ca, in sfarsit, cineva care nu e de acord cu mine nu ma injura.
cu toate ca laudele alea ma fac sa am gandesc ca ma ironizati.
dar am incredere pentru ca nu aveti incredere in mine.
By ddm on Jan 31, 2010 | Reply
Nu-mi amintesc sa se fi mers in directia aia (”plagiat de stil”??) in cazul acelui poet cunoscut, ci doar pana la, cel mult, “imitatie”, inclusiv in cea mai grea acuzatie, aceea dintr-un interviu care mi-a fost acordat chiar mie. La Gabi insa (mi-a atras si mie atentia subiectul inca de la inceput, dar abia astazi mi-am permis cateva “ipoteze” pe blogul meu) pare a fi vorba despre altceva, care, conform legii, (indiferent cum numesti tu asta literar) ar fi plagiat sau, juridic vorbind, incalcare a drepturilor de autor. Spun “ar fi” pentru ca n-am studii juridice si nici nu m-a interesat sa ma documentez special pe aceasta tema, asa ca las un semn de intrebare, dar nu f mare.
Spui despre “cearta de mahala”, dar tocmai problema legala, cea de posibil plagiat, a fost semnalata in acea postare. Si nici in comentarii (in cele pe care le-am citit eu) nu cred ca a pretins cineva ca e acelasi text, ci, atentie, un text transformat, prin adaugarea unor alte versuri, sensuri etc. Dar acest lucru (transformarea operei fara acordul autorului) cred ca intra si el sub incidenta legii cu pricina, a dreptului de autor.
…
Intrebarea mea este daca textul tau este doar o introducere pentru un text mai amplu, privind un nou procedeu literar. (”citarea” integrala a doua texte, al lui Ovia si mai ales al Elizei ma gandesc ca e dincolo de ceea ce presupune intertextul)
By Anca on Jan 31, 2010 | Reply
yo estoy contigo!
uite,de la antici… citire:
Cuvântul “plagiat”
By admin0 on Jan 31, 2010 | Reply
@ anca anticii rulez
@ddm> imi darami un mit: acela ca nu se poate vorbi normal despre lucruri asa grave cum sunt acuzatiile sau fapta de plagiat. Dar uite ca poti sa nu ma injuri nici tu cu toate ca nu este de acord cu mine. Multumesc.
In cazul acela cu Claudiu si plagiatul de stil, imi amintesc eu despre cuvantul “plagiat” si discutiile pe care le-am avut pe tema asta si cu unul si cu celalalt.
In ce priveste povestea la care te referi tu, sigur, doar ca trebuie sa ne hotaram ce inseamna integrala. Mie mi se pare includere partiala (lipsesc cuvinte). si o poezie, oricat vrem oricat nu vrem, nu are enteruri sau paragrafe ci versuri. Chiar si alea sunt diferite.
si versul este destul de important ca unitate a “operei” sper ca o sa fii de acord cu mine ca intre paragraf si entes si vers este o diferenta mare rau.
By ddm on Jan 31, 2010 | Reply
se poate vorbi normal despre orice.
chiar si ca procedeu literar asumat, sa spunem, mi se pare firesc (si chiar mai spectaculos, in acelasi timp) sa apara si trimiterea la textul (textele) initial(e). mai ales ca sa se poata observa (si, astfel, aprecia) diferenta. eu am problema asta, de ex., chiar si in cazul parodiei: din te miri ce motive, nu am acces la textul parodiat, si atunci nu pot aprecia pana la capat calitatea parodiei. daca ar fi fost textele, si cel parodiat, si parodia pe aceeasi pagina, m-as fi prins de unele chestii/subtilitati literare sau de mesaj dincolo de partea amuzanta (sau de geneza a ei) etc. si atunci receptarea devenea mai interesanta. in caz contrar, mi se rapeste o parte din incarcatura receptarii, dar macar as putea-o recupera prin cautarea textului cu pricina. daca insa lipseste trimiterea mi se rapeste aceasta posibilitate aproape cu desavarsire. (oricum: n-am citit in viata mea o parodie care sa nu dea titlul poemului parodiat)
ce face Gabi?! trimiterea nu o da, textul nici atat, si aflu dupa aia intamplator de pe bloguri. nu ma anunta nicaieri in carte ca e vorba de un procedeu literar, care ar scadea originalitatea operei, dar i-ar da unele ramificatii in plus, nu mentioneaza nicaieri ca e vorba despre colaj/remix, nu isi asuma nici un astfel de (sau alt gen de) procedeu literar, oricat de neconventional. in schimb, pretinde ca nu e absolut nici o legatura intre textul ei si al lui Ovia (legat de micul poem al Elizei inserat INTEGRAL (doar ca nu-l pune in pagina ca prozopoem si scoate semnele de punctuatie) nu am vazut comentariul lui Gabi, in caz ca exista. am dat, in schimb, peste relatarea lui Mugur, dupa convorbirea telefonica avuta cu ea: “ei bine, şi despre textul Elizei mi-a spus, fără echivoc, că este al ei, că ţinea de o experienţă concretă de-a sa, personală”), ca nu ar fi stiut de textul lui Ovia si in nici un caz nu a copiat (din) acel poem in poemul ei etc. etc. pe mine astfel de reactie ma duce cu gandul, din pacate, la fix ce spunea Mugur in postare: un posibil plagiat cu acte in regula. din pacate…
PS: remix cred s-a facut pe la noi si ma si mir ca n-a aparut inca o carte asumata ca atare (cu acordul partilor implicate – autorii textelor din care s-a facut remixul etc. etc.)
By ddm on Jan 31, 2010 | Reply
(legat de CK, posibil ca Ruslan sa fi abordat astfel cazul, eu n-am avut discutii cu el, dar in ce-l priveste pe MM m-as mira tare. in presa literara cel putin, apare doar ce am spus eu, am recitit interviul)
By admin0 on Jan 31, 2010 | Reply
sigur ca da, Daniel. Trimiterile, toate celelalte ar fi ajutat. Dar nu in zona plagiatului este aceasta problema. poate a editarii, poate a prezentarii unui text.
In zona plagiatului discutam despre dreptul de autor si ce face obiectul acestui drept.
Iar fragmentul face parte din opera protejata de copyright numai daca este acelasi fragment cu aceeasi functie.
in rest, cuvinte, idei sunt foarte libere de copyright.
uite, luand lucrurile invers. cand citesti poemul lui ovia este foarte clar ca sensul este altul, in niciun moment nu ar putea sa spuna cineva ca Ovia a plagiat. La fel si cu textul lui Gabi.
In legatura cu fragmentul Elizei, inca nu stiu tot textul Elizei ca sa pot raspunde asa ceva in vreun fel relevant.
Plagiatul este un delict, iar delictele nu cred ca iti poti permite sa le fluturi prin lume fara sa te intereseze catusi de putin finalizarea juridica a problemei. Decat daca vrei sa nu fii luat in serios.
Iar eu vreau sa fie luata in serios greutatea pe care o au cuvintele. Dar asta este o optiune personala.
Parerea mea este ca de fiecare data cand exageram o situatie, facem ca adevarata valoare a cuvintelor pe care le folosim sa slabeasca.
dupa cum vezi, demersul meu nu este unul juridic, sau justitiar. Doar poetic in acceptiunea pe care o dau eu poeziei, de provocare si legitimare a realitatii cuvintelor. Deci nu a cuvintelor ci a realitatii lor.
By admin0 on Jan 31, 2010 | Reply
legat de Ruslan si CK, ai ales o sursa corecta si competenta. MM are proprietatea cuvintelor. Tocmai de aceea nu a spus plagiat. pentru ca nu era.
By admin0 on Jan 31, 2010 | Reply
ce ma mai deranjeaza in cazul acela este ca totul e fals.
nici macar problema dreptului de autor nu se pune.
Nici unul dintre cei care ar avea dreptul sa acuze nu au vorbit pana acum despre plagiat folosind acest cuvant. Nici Ovia, nici Eliza.
I-au lasat pe inocenti in cap cu mugur sa vorbeasca gurile fara ei.
Mai mult, unul dintre acuzatori spunea ca “daca ma intreba ii dadeam voie”. Deci nu e o problema de drept da autor, ci de aparitie a propriului nume.
Dar are cineva dreptul sa semneze un lucru care este complet altul decat ceea ce a scris el? Nici macar acelasi lucru cu ceea ce a scris el? nici acelasi sens nici aceeasi forma, nici aceeasi opera?
sigur, observatia zilnica ne arata ca poti semna pe orice bloc (cum spunea Marius Ianus la un moment dat) dar asta nu il face al tau.
By ddm on Jan 31, 2010 | Reply
bine, e tot o chestiune de preferinta. tu ai luat partea care ti-a atras mai tare atentia din acest caz si ai facut, pornind de la ea, aceasta postare pe blog, eu am integrat-o, la randul meu, in altceva, si am facut respectiva postare pe blogul meu (dar luandu-mi, ca si tine, informatia de acolo) (inclusiv despre poemul Elizei am aflat tot de pe blogul lui Mugur si chiar ca n-as suspecta-o pe Eliza ca ar minti cand spune ca l-a scris prin 2001-2002). daca ei au ales sa mearga nu in justitie, ci pe blogul lui Mugur ii priveste. ceea ce, desigur, nu-ti ingradeste tie libertatea sa te simti deranjat.
etc etc. (interesant insa ca deschiderea acelei dicutii total nefertila nu cred ca e, decat in masura in care e si ce am scris eu, si ce ai scris tu, si ce vor scrie poate altii)
(cazul, chiar si ca plagiat, cred ca se va mai discuta inca. dl. Tzone va da, cel mai probabil, un comunicat, o explicatie, poate chiar va reedita cartea fara poemul cu pricina, facand precizarile de rigoare (si care se vor desprinde din discutiile cu cei implicati), pt. a preveni un eventual proces in instanta (ii poti tu garanta ca nu se va ajunge acolo?), deci nici macar fara urmari in planul cel mai concret si imediat nu cred ca va ramane postarea lui Mugur. e o semnalare poate corecta, poate chiar necesara. si, sigur, se poate discuta (de catre oricine doreste si are disponibilitate) pe amanunte etc… dar eu ce am considerat mai relevant am subliniat deja.
By admin0 on Jan 31, 2010 | Reply
eu chiar sper ca in instanta se va ajunge, Daniel. pentru ca doar acolo se poate rezolva o problema legala care a fost transformata intr-o gluma de pe bloguri.
Poezia nu trebuie sa fie victima tabloidizarii asa cum vedem ca se intampla cu politica si cu media in general. Cand spui hot la televizor in politica esti luat drept un polemist. Uite nu asta ii trebuie poeziei.
cei care se ocupa cu poezia ar fi normal sa respecte sensul cuvintelor pe care le folosesc. Daca le folosim dupa ureche cei care vad doar gol in spatele cuvintelor poetilor, ar avea dreptate.
By doroftey on Feb 4, 2010 | Reply
Nici eventualele relatii personale cu membrii implicati in aceasta problema, nici altceva nu ar trebui sa duca la asemenea indarjire in directia preschimbarii negrului evident in alb sau gri.
- chestiunea cu intertextualitatea si functia fragmentului de text sunt o copilarie in acest caz fiindca
- este vorba exact de acelasi fragment de literatura, luat de un autor de la altul, care l-a luat de la altul, nu este vorba de o reteta de tratamente naturiste, nu e o stire, nu e ceva comun reasamblat si viabil
Problema este cu aceasta parte:
“am fost întotdeauna lângă calea ferată. am privit trenurile de marfă cărând scânduri şi blocuri de marmură şi seminţe de brad. de multe ori dincolo era un drum de noapte pe care îl priveam uimită. stau lângă calea ferată. frica este alături. mi se lipeşte de toate degetele. buricul tău luceşte. îţi rănesc umerii.”
autor ELIZA NICOLAINA
Textul de mai sus al ELIZEI a fost folosit de OVIA HERBERT intr-o productie proprie, doar cu ghilimele, fara sa specifice autorul, adica pe ELIZA.
GABRIELA MANCU a luat textul cu totul, si partea lui OVIA si a ELIZEI si a debutat si cu el.
Restul sunt povesti. Aparari personale. Relatii de simpatie si antipatie. Istorie literara. si orice altceva.
Dar faptele sunt fapte.
By admin0 on Feb 4, 2010 | Reply
sunt absolut de acord cu dumneavastra. problema este exact cu acea parte. dar in afara de plagiat mai sunt vreo 10 posibilitati. De aceea prefer sa las editura si autorii celor doua fragmente sa lamureasca problema.
eu nu am vazut “productia” cu ghilimelele.
Eu am vorbit despre ceea ce am vazut. textul din Tomis, acela nu este decat intertextualitate. Dar in fragmentul Elizei nu se poate spune acelasi lucru. Tocmai pentru ca stiu cum a ajuns acel fragment acolo pot sa spun ca nu este vorba despre plagiat nici in cazul acesta. dar nu in felul in care a aparut in volumul Gabrielei Mancu. Lucru care, din ce inteleg, se restabileste.
De aceea discutia este intre Editura Vinea, Eliza si Gabriela (ele nici macar nu se cunosc). dar, din ce am vorbit cu fiecare in parte nu este o problema de plagiat ci doar de clarificari.
Nu stiu ce sa spun despre Gabi Mancu, care a intrat aiurea complet in povestea asta. Pot sa spun acum doar ca natura volumului ei este una diferita de cea pe care poezia o are de obicei. La fel si lucrul asupra fiecarui poem. In schimb Eliza are prima atitudine normala, de scriitor pe care il intereseaza mai mult sa afle adevarul si restabilirea unei situatii reale privind textul sau de cand au inceput sa curga acuzatiile in problema asta.
Tot de acord sunt cu dumneavoastra in ceea ce priveste “Aparari personale. Relatii de simpatie si antipatie.” dar in legatura cu asta va lamureste chiar cel care a pornit scandalul (si imi pare rau pentru faptul ca reproduc aici fragmentul asta inept dar explica si de ce gasca striga gasca) gramatica apartine autorului:
“eu fac parte din gasculita. din mai multe. una este cu adi uramanov si andrei peniuc. a doua cu valentin nicolae si lucian damiev. a mai fost una doar oamenii sunt prea ilustrii ca sa ii numesc. de ceva luni sunt in gasca cu “grupul de la constanta”. ii cunoasteti voi. si tu andrei ca tot il invoci pe dinco atat de mult. pe care l-ai invitat sa posteze pe “rocultura” dupa care i-a dat in cap. lu mugur grosu i-a dat la cap pe vechea hypera dupa care l-ai invitat apoi sa posteze pe “rocultura”. ce interesant! (…) daca ar fi sa-ti intoarca spatele toti care i-ai atacat aiurea in acelesi timp subliniez in acelasi timp te-ai trezi singur. (…) si nu uita ziua ziua aceea superba cand toti pe care i-ai scuipat fara nici un motiv dupa care i-ai laudat iti vor intoarce curul.(…) acum fac parte dintr-o alta gasca care are legaturi subtile cu toate celelalte gasti.”
http://hyperliteratura.reea.net/forum/viewtopic.php?t=5&postdays=0&postorder=asc&highlight=ovia+herbert&start=15
By ddm on Feb 4, 2010 | Reply
“Tocmai pentru ca stiu cum a ajuns acel fragment acolo pot sa spun ca nu este vorba despre plagiat nici in cazul acesta”
Razvan, spune-mi si mie, te rog, cum a aparut acel fragment acolo, de vreme ce ele nici nu se cunosteau (deci e exclus ca i l-a oferit cadou Eliza de ziua ei, in loc de flori) si, banuiesc, nici nu se citeau intre ele. o fi aterizat cu un OZN? fie! pai si Gabi nu s-a prins in momentul ala, nu a intrebat si ea, macar din curiozitatea, OZN-ul ce cauta acel fragment in fata ei si de ce sa il ia si sa-l bage in carte? (chit ca ea a spus clar ca l-a scris ea insasi (dupa ce trait) cu manuta ei, deci varianta ta -oricare ar fi ea- o scoate pe Gabi drept mincinoasa)
Vinea, evident, cauta sa se scoata (stiam asta de o saptamana, ba chiar am si identificat posibile cai), si, evident, se va scoate. dar eu te intreb omeneste, normal, simplu: daca tot stii cum sta treaba de ce nu ne spui si noua?
pornesc, ca de fiecare data, cu prezumtia de onestitate, dar imi pare ca indrepti discutia spre sf…
e ultima mea interventie aici, daca vrei imi poti raspunde (si) in particular.
By admin0 on Feb 4, 2010 | Reply
Nu, Daniel. sunt doua situatii complet diferite. Fragmentul invocat initial si cel al Elizei.
Gabi a vorbit despre fragmentul pus in discutie la inceput. Si acolo este vorba despre intertextualitate.
In cazul fragmentului Elizei este ceva mai simplu. Si o sa spun despre ce este vorba abia cand o sa vreau eu si cand totul se va fi lamurit intre Eliza si Gabriela. Nu vad de ce as da eu lamuriri legate de o situatie pe care am incercat sa mi-o lamuresc la fel ca oricare altul dintre noi.
Intamplator eu am putut sa imi dau seama ca atunci cand te intereseaza adevarul si nu abureala de tabloid este destul de simplu sa intelegi ce s-a intamplat si nu este deloc nevoie sa imi imaginez tot felul de scenarii care spun mai multe despre cel care le arunca pe bloguri decat despre ceea ce s-a intamplat de fapt.
By Nicu on Feb 5, 2010 | Reply
Multumesc pentru material,Razvan. Pune mai multe puncte pe i si aduce clarificari utile. ma rog, pentru cine este dispus sa accepte lucruri clare.
M-a purtat cu gandul la o proza aparuta intr-un volum interbelic, asa ca m-am dus glont la raftul unde pastrez cartea cu pricina, ca sa citez fidel fragmentul.
Asadar:
«Lică, rugat apoi de prieteni, recită câteva versuri „originale făcute de el“.
Costache Munteanu, care era un admirator fanatic al lui Eminescu, simţi că o să se înfurie şi n-o să mai poată răbda. Ca să-şi stăpâneacă pornirea, se întoarse către nepotul său, care tocmai sorbea vorbele lui Lică, cu ochii ţintă la gura amicului de la Justiţie, şi-i făcu semn…»
(I.A. Bassarabescu – Nepoţii lui Conu Costache, din volumul Proză, apărut la Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, 1942)
By plagium on Mar 9, 2010 | Reply
nici pomeneala de intertextualitate (care presupune prezenta textului unui autor in textul altuia prin citare, trimitere, aluzie etc. daca sursa/ versiunea originala nu e fundamentala / (re)cunoscuta unanim de lumea literara, atunci ghilimelele, semnele citarii sau altfel de indicii vizibile privind sursa si metoda autorului sunt obligatorii. altfel e doar insusirea muncii altuia. cand optezi pentru o astfel de tehnica ai tot interesul sa faci vizibil demersul tau, nu sa pastrezi tacerea deplina privind instrumentele / metoda ta speciala de scriere…
la cazul gabrielei mancu ar fi cel mult hipertextualitate - acea operatie prin care un text (aka hipotext) se grefeaza pe un text anterior (numit hipertext), transformandu-l. Nici aici nu e asa de simplu - de la caz la caz poate fi vorba de parodie, de travestire, de transpunere sau de pastisa / imitatie.
cred, insa, ca e mai grav, iar “coincidenta” ca intr-o singura poezie gasim texte din doi autori spune multe despre adevarata “tehnica creativa” din care s-a nascut acel text. e un termen mult mai banal, chiar un loc comun in zilele noastre: plagiat. dar daca vrei o trimitere mai savanta, ne putem aminti ca vine din latina si inseamna a vinde sclavi furati…
sau asa:
“What is plagiarism? In minor cases, it can be the quotation of a sentence or two, without quotation marks and without a citation (e.g., footnote) to the true author. In the most serious cases, a significant fraction of the entire work was written by someone else: the plagiarist removed the true author(s) names(s) and substituted the plagiarist’s name, perhaps did some re-formatting of the text, then submitted the work…”
By plagium on Mar 9, 2010 | Reply
asta imi place cel mai mult: “perhaps did some re-formatting of the text”. vorba cantecului, perhaps, perhaps, perhaps….
By admin0 on Mar 9, 2010 | Reply
din pacate atata timp cat cei care sunt implicati direct in aceasta problema tac malc> de la editura la gabi mancu si ovia herbert si nici unul nu rezolva definitiv neintelegerea asta. orice spunem noi este numai vorbarie aiurea.
ceea ce nu va doresc si dumneavoastra.
parerea mea este ca atunci cand vorbim despre plagiat ar trebui sa insemne ceva. altfel, ca si in cazul la care asa de elocvent va referiti este doar abureala.
cineva furat ar trebui sa isi recupereze dreptul, nu? legal. altfel e ca acum. unul zice de celalalt ca l-a furat. nici unul nu are ultimul cuvant si asa totul devine ridicol ca o poveste cu gasti si gascari. si mult scandal de tabloid.
By plagium on Mar 9, 2010 | Reply
interesanta optica. pentru ca hotul refuza sa-si recunoasca fapta (ceea ce, intre noi fie vorba, era de asteptat - daca cineva fura, de ce s-ar feri de minciuna) dvs. maturati cu o mana tot cazul si-i incriminati pe cei care l-au adus la lumina, investigand si punand presiune pe cei care-ar trebui sa aduca clarificari. as indrazni sa afirm ca aruncati astfel in derizoriu chiar rolul navei amiral a democratiei si libertatii de expresie: mass media. daca toate lucrurile s-ar rezolva atat de simplu cum sugerati am trai intr-o societate aproape ideala iar mijloacele de comunicare in masa n-ar mai avea decat roluri minore, de comunicatori pasivi ai mesajelor instantelor “autorizate”. cam asta si-a dorit orice sistem concentrationar. tabloizi? de unde ati scos-o pe asta? banuiesc ca ii numiti la fel si pe Emile Zola (cu al sau celebru J’accuse, intins pe aproape tot ziarul Aurora, si fara de care afacerea Dreyfus, deja ingropata de autoritati, n-ar fi fost nicicand solutionata), pe Sir David Frost (care, daca s-ar fi luat dupa ironiile “confratilor”, n-ar fi adus niciodata americanilor satisfactia unei “judecati” publice a lui Nixon dupa Watergate, in conditiile in care autoritatile musamalizasera tot ce se mai putea iar noul presedinte il scutise de umilinta de-a mai raspunde in fata legii) sau, in acelasi scandal complicat, “ridicolii” Bob Woodward si Carl Bernstein care, chiar si in conditiile unor dosare “servite”, cum se spune in presa, de sursa Deep Throat, au publicat zeci de articole pana s-a acumulat suficienta presiune incat vinovatia lui Nixon sa iasa la lumina… Sau orice demers cat de cat similar din ograda noastra, de la deconspirarile fostilor securisti si turnatori din Catavencu pana la agitatia a ziaristului sportiv (!) Tolontan in scandalul Ritzi. N-am nicio indoiala ca in cazul Mancu, atat hotul cat si editura sunt interesati sa-si protejeze imaginea si sa mearga pe burta la infinit daca nimeni nu pune presiune pe ei. Si tocmai de-aia cuvintele dvs. nu-mi par decat continuarea unei politici de musamalizare, pentru ca servesc fix “cui trebuie”… In fine, fiecare cu misiunea pe care si-a ales-o in viata. Succes!
By admin0 on Mar 9, 2010 | Reply
interesanta paralela. Din pacate complet inutila pana cand cei implicati nu se exprima.
si pentru asta sunt ridicole discutiile de felul asta.
spre deosebire de cazurile pe care le insirati aici, acesta este un caz desul de clar cu o legislatie care se poate aplica si asa mai departe.
dar atata timp cat nici unul dintre cei doi nu incearca sa clarifice din punct de vedere legal aceasta problema, oricat de docte ar fi demonstratiile de pe langa nu are decat relevanta unui scandal de tabloid.
By plagium on Mar 9, 2010 | Reply
am impresia ca in locul admin-ului imi raspunde un robot lasat sa preia mesajele. aceeasi placa. in ce priveste acest motiv recurent, care va umple toata agenda, cel al ridicolului si al personajelor din jurul dvs, sunt convins ca si maimuta gaseste ridicol faptul ca oamenii se imbraca si se exprima articulat. dar asta-i doar punctul ei de vedere, pe care-l respectam ca atare. orvoar!
By admin0 on Mar 10, 2010 | Reply
da, intotdeauna este mai sanatos sa crezi ca parerile care nu te aproba sunt ale maimutelor.
bine, si ridicol. dar macar va scoateti dintr-un punct de vedere.
de altfel si anumiti oameni gasesc ridicol felul in care unii isi permit sa ii imbrace pe altii.
sanatate!
By plagium on Mar 10, 2010 | Reply
exact. acum priviti in oglinda. ce vedeti?
By admin0 on Mar 10, 2010 | Reply
aveti o fantezie? exista locuri speciale pentru asta
By plagium on Mar 10, 2010 | Reply
sa trecem peste insulte. uitati-va, totusi, in oglinda cand aratai cu degetul. nu-i neaparat necesar sa declarati public rezultatul. eu chiar mizez pe constiinta dvs. À bientôt j’espère
By admin0 on Mar 10, 2010 | Reply
imi place sensibilitatea dumneavoastra la insulte. dar ma indoiesc de faptul ca oglinda mea v-ar putea rezolva problemele de entuziasm justitiar.
In continuare sunt uimit de elanul cu care doriti sa continuati o discutie care nu se intampla decat in zona parerilor, cu atat mai mult cu cat in toate cazurile citate de dumneavoastra a existat o finalitate legala.
Atata timp cat nu exista o finalitate legala a povestii de care tineti cu dintii cred ca ne pierdem vremea. Parerea mea este clara, a dumneavoastra la fel. Nu ma prind de ce ele trebuie sa coincida.
De fiecare data eu o sa-mi prezint parerea mea, cu pare de rau ca va agitati atat sa mi-o schimbati.
pana la o rezolvare oficiala a acestei povesti pentru mine este doar o cearta intre doua persoane care dau dovada de o lipsa de profesionalism accentuata (cu un plus de galerie in spatele unuia dintre ei).
In rest, sunt sigur ca aveti si dumneavoastra oglinda acasa, va urez sa o folositi cu incredere. Sunt sigur ca veti fi foarte multumit/a de ceea ce vedeti.
P.S. Pentru ca pareti un specialist: Credeti ca maimutele au impresia ca au drept de autor pe nucile de cocos?
By plagium on Mar 10, 2010 | Reply
“sunt uimit de elanul cu care doriti sa continuati o discutie care nu se intampla decat in zona parerilor”. ma scuzati ca pun o intrebare de idiot, dar ce se intampla intr-o discutie? nu un schimb de pareri? atunci ce va uimeste la asta? altfel n-ar mai fi discutii, ci monologuri. lucru la care, nu ma indoiesc, va pricepeti foarte bine.
altfel, dati-mi voie sa va intreb: cand va agitati cu cazul Goma, nu era tot o abureala fara finalitate legala? iar cand declarati, mai deunazi, la misto razboi statului, nu era tot scandal ridicol si tabloid? nu va inflamati inutil, o oglinda n-a stricat nimanui…
By plagium on Mar 10, 2010 | Reply
si doua nuante:
1. plagiatul e una iar dreptul de autor alta. cercetati si veti afla diferenta.
2. pe dvs. va intereseaza aspectul legal, pe mine cel etic.
dar aici, intr-adevar, nu am ce afla. parca ies mai sarac decat am venit.
à tout à l’heure
By plagium on Mar 10, 2010 | Reply
pps. atat in scandalul Watergate cat si in cazul Frost vs. Nixon n-a fost nicio finalitate legala. in primul caz, dupa zeci de anchete jurnalistice, Nixon s-a vazut nevoit sa-si dea demisia, iar in celalalt s-a vazut nevoit sa recunoasca in sfarsit, in fata poporului american, ca nu a fost demn de puterea cu care a fost investit. in fata legii nu a raspuns niciodata. dar a raspuns in fata istoriei.
in cazul de fata, cei pasionati de istoria literara, mai ales cand se scrie sub ochii nostri, nu au nevoie de o sentinta la tribunal pe care sa-si intemeieze sistemul critic…
dar fiecare cu ce-l intereseaza
By admin0 on Mar 11, 2010 | Reply
sunteti din ce in ce mai simpatic. pai demisia e fix finalitatea legala
iar diferenta pe care o faceti intre “furt” si “dreptul de proprietate” este de mare finete. cel putin din punctul meu de vedere.
o, va inselati, atunci cand comparati razboiul statului cu tabloidul. Dati-mi un singur exemplu de tabloid care a declarat vreun razboi, in timp ce eu pot sa va arat ca esenta oricarui tabloid este sa spuna lucruri valabile doar pentru galerie. Iar agitatia mea legata de Goma a incetat atunci cand a inceput sa se bage pe fir galeria de tabloizi din care isi pun propriile frustrari prin cazul Goma.
poate ca n-a stricat oglinda nimanui dar vad ca nici nu va ajuta. Iar asta cu “sistemul critic” m-a cucerit definitiv. nu cumva “sistemele critice” merg pe strada in romania si nu ajung sa se exprime? pentru ca as fi foarte curios sa vad si eu unul ca de mult timp nu stiam decat unul dar acela a murit.
restul urechisme mai mult sau mai putin cuceritoare.
Dar ma deranjeaza putin in atitudinea dumneavoastra pretentia ca ar trebui eu sa va furnizez un folos. Credeti-ma daca ar fi fost situatia de o asemenea natura acum ar fi trebuit sa fiti la caserie. dimpotriva, in situatia de fata dumneavoastra imi oferiti un serviciu. O ebosa dupa fluiditatea gandului nastrusnic.
Iar daca vorbim despre etica, o, zei. In orice film posibil o sa fiu de partea celui singur in fata micului cor de amici si galeristi care vin cu moralismul curgandu-le pe piept.
stiu ca o sa-mi spuneti de adevar si dreptate, cuvintele preferate ale lui Hitler, dar sa stiti ca serviciul pe care vi-l solicit se opreste aici. Deja v-ati facut datoria. puteti sa mergeti acasa.
By plagium on Mar 11, 2010 | Reply
ha. pentru unul care se bate cu pumnul in piept pentru “proprietatea termenilor”, constat ca nu stapaniti notiuni elementare. va dau un ajutor:
“Plagiatul este distinct de încalcarea drepturilor morale ale autorului sau de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Drepturile morale ale autorului includ drepturi precum cel de a fi recunoscut ca autor, dreptul de a-și publica anonim sau sub pseudonim creația, sau dreptul de a dispune de integritatea (!!!) propriei creații. Drepturile de proprietate intelectuală includ drepturile economice privind o anumită creație – precum drepturile de a consuma, difuza sau comercializa respectiva creație. Drepturile de proprietate intelectuală pot aparține autorului – dar și unei alte părți, precum moștenitorii autorului,
o editură, sau oricine altcineva căruia aceste drepturi i-au fost transferate. Drepturile de proprietate intelectuală pot fi transferate (de exemplu: donate, moștenite, vândute, respectiv cumpărate) în mod legitim. Dimpotrivă, calitatea de autor al unei creații intelectuale originale nu poate fi transferată în mod legitim.
Plagiatul reprezintă în general o încălcare atât a drepturilor morale ale autorului, cât și a
drepturilor de proprietate intelectuală asupra creației respective. Totuși, există cazuri în care plagiatul poate să nu încalce nici drepturi morale ale autorului – dacă acesta/aceasta a renunțat la ele voluntar - și nici drepturi de proprietate intelectuală, dacă respectiva creație este disponibilă în domeniul public fără nici un fel de restricții.”
…
„Nu am plagiat, doar m-am inspirat”
Plagiatul nu se măsoară prin intenția autorului, ci prin creația rezultată – mai precis, prin
mesajul transmis publicului. Chiar dacă autorul a avut intenția de a se inspira și de a crea un produs intelectual mai bun, prin referirea la creațiile altor autori, dacă lucrarea sa produce confuzie în rândul cititorilor între creatorul real și semnatar, este vorba despre plagiat – fără alte nuanțe.
Este plagiatul un furt?
Analogia între plagiat și furt este înșelătoare din două puncte de vedere: al distribuției
daunelor, și al calității acestora.
În primul rând, furtul are ca victimă principală persoana care își pierde bunul furat. Există și
victime colaterale – de exemplu, membrii comunității respective care vor fi afectați de teamă sau
insecuritate. Totuși, paguba suferită de victima directă a furtului este semnificativ mai importantă. În
cazul plagiatului, victima nu este doar autorul contribuției originale – ci întreaga comunitate
profesională, și cu precădere cititorii sau, mai general, consumatorii materialului bazat pe plagiat.
Prin urmare, prin daunele totale produse, plagiatul este o combinație de furt cu înșelăciune –
deoarece publicul își formează o impresie falsă despre autorul creației respective.
A doua diferență între plagiat și furt se referă la relația dintre autorul real și creația sa.
Autorii nu sunt doar „proprietarii” creațiilor lor intelectuale – deseori relațiile sunt mai profunde, dat
fiind că autorii investesc un efort considerabil în munca lor intelectuală. Ideile sau formulările
proprii unui autor îi definesc personalitatea și identitatea în raport cu ceilalți membri ai comunității –
mai mult decât proprietățile materiale. Prin urmare, prin daunele produse autorului real, plagiatul
implică simultan furtul unei creații intelectuale, furtul unei identități intelectuale și o formă de abuz
emoțional.”
etc
By plagium on Mar 11, 2010 | Reply
deci nu, oricat v-ati stradui sa creditati ideea asta, nu e o simpla rafuiala “de tabloid” intre doi autori, ci o situatie care afectaza intreaga comunitate literara si credibilitatea unui intreg sistem de valori, in care vad ca si dvs. va implicati pe rupte - singura problema e sa dispuneti si de instrumentele adecvate. dar, judecand dupa nivelul studiilor dvs, nu ma mir foarte mult de nivelul “profesional” cu care performati. oricum, nimeni nu s-a nascut invatat, totul e sa perseverati in directia care trebuie ca sa nu ramaneti un semidoct multumit de priza la public si cei 1500 de fani de pe internet cu care va laudati. succes in cariera. nu mai revin, pentru ca vad ca tineti cu disperare sa aveti ultimul cuvant. jucati-va singur.
By admin0 on Mar 11, 2010 | Reply
vad ca insistati.
imi place si interesul dumneavoastra pentru studiile mele, dar si pasiunea cu care uitati sa citati sursa documentarii dumneavoastra. wikipedia nu este o autoritate in materie de plagiat ci cel mult o referinta aproximativa.
in ceea ce priveste cazul de fata a fost de la inceput folosita asocierea plagiat furt dupa cum puteti vedea aici http://inhalatii.blogspot.com/2010/02/propunera-lui-cristi-si-pareri.html unde unul dintre cei implicati uita ca nu a solicitat clar nimic dar califica din auzite drept furt ceva despre care dumneavoastra spuneti ca nu e furt.
dar, cu toate ca ma induioseaza efortul dumneavoastra va urez wikipedia placuta.
p.s. pe de alta parte sunt absolut de acord cu dumneavoastra ca o virtuala comunitate literara este in suferinta. Dar parerea mea este ca si merita din moment ce nu stie despre ce vorbeste. si atata timp cat judecatile se fac in gasti cu o baza wiki asta si merita. felicitari. acum inteleg de ce era oglinda asa importanta in argumentatia dumneavoastra.
By plagium on Mar 11, 2010 | Reply
nu stiu ce wiki visati, v-am oferit linkul activ dar daca cititi in diagonala normal ca ajungeti sa credeti ce spuneti.
sursa? Plagiatul, de Cosima Rughini -7.02.2010
https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=sites&srcid=ZGVmYXVsdGRvbWFpbnxjb3NpbWFydWdoaW5pc3xneDoxYTM5MDI5MDgyNWY2MGIz
daca aveti rabdare sa-l studiati pana la capat si nu va preocupa doar spoiala, cum inclin sa cred, veti gasi acolo o gramada de alte documente si linkuri utile.
sper sa va completati macar in parte studiile. aveti ceva de muncit, nu va mai retin.
By plagium on Mar 11, 2010 | Reply
ps. persistati in confuzia pe care-ati facut-o inca din titlu: plagiatul si copyrightul sunt chestiuni fundamental diferite. din cate stiu, niciuna dintre parti nu a folosit termenul copyright, cum pretindeti dvs. in titlu, nu a solicitat daune sau foloase materiale si nu s-a aratat interesat de aspectul economic al “afacerii”, ci a solicitat doar recunoasterea calitatii de autor.
prima, si cea mai importanta diferenta, e ca proprietatea e transmisibila, calitatea de autor nu.
asta apropo de “proprietatea termenilor”. mai puneti mana pe carte. hai, ca se poate
By admin0 on Mar 11, 2010 | Reply
Din pacate asta si spun. ca atunci cand vorbim despre copyright ar trebui sa insemne ceva.
vad ca pe dumneavoastra va pasioneaza mutarea problemei in spatiul referatelor universitare.
pentru mine este mai important sa se solicite daune. doar atunci discutia aceasta ar avea sens.
altfel suferinta lumii literare ramane aceeasi: logoreea.
De altfel inteleg foarte bine de ce exista acest interes pentru scoaterea problemei plagiatului din zona legislatiei si mutarea ei intr-un spatiu in care moralismul de gang (chiar daca demersul dumneavoastra pare cel putin dispus sa incerce o argumentare). Exista pericolul ca atunci cand plagiatul ar fi ceva clar, pedepsit de lege sa isi piarda anumite gasti drepturile asupra oricarei carti de pe piata (vezi copy ro) si asta stiu sperie.
Dar pana acum moralismul nu a facut decat sa blocheze industria cartii in romania si sa incurajeze aceste interpretari din incheietura ale eticii scrisului.
si asta nu am de ce sa accept. daca dumneavoastra asta va surade, succes. aici parerile noastre se despart.
p.s. dar parca spuneati ca aveti treaba acasa?! nici asta nu ati spus serios?
By plagium on Mar 11, 2010 | Reply
gresit! iata o fraza adanca, dar care mie nu-mi spune nimic: “ca atunci cand vorbim despre copyright ar trebui sa insemne ceva.” tocmai va amintisem ca DOAR dumneavoastra vorbiti despre copyright. lansati o tema diferita despre care nimeni nu tine sa spuna nimic, dar continuati sa pocniti cu ea in stanga si-n dreapta, ca si cum am fi la aceeasi masa de discutii. daca schimbati fundamental termenii discutiei si va mirati ca nu sunteti inteles, macar nu pretindeti ca dialogati pt. ca nu, dvs. monologati despre pere intr-o discutie despre mere. asta e, se mai intampla. au si merele nevoie de avocatii lor. cu conditia sa fie un proces. inteleg ca va oftica extrem, ca v-ar fi placut sa-si scoata toti chilotii la tribunal, dar uite nu e. ghinion. dar dati dvs. in judecata statul ala roman caruia i-ati declarat razboi si promit sa vin in sala de tribunal sa ma distrez copios. succes. si burta pe carte!
By admin0 on Mar 11, 2010 | Reply
da, asta mi-ar fi lipsit. sa ma aprobe judecatorii de tribuna
va multumesc pentru judecati. nici nu stiti cat de bine imi pare ca scapa intelegerii dumneavoastra ceea ce spun.
De altfel nici nu ma mira din moment ce nu va simtiti deloc ridicol atunci cand va permiteti sa imi spuneti mie despre ce ar trebui sa vorbesc in textul meu?!
Doar ca poate ca este timpul sa va obisnuiti cu faptul ca exista persoane care isi doresc si altceva decat moralism de tabloid.
si asa se incheie comentariile la acest post in care toti sunt fericiti. moralistii ca au gasit un caz in care doi scriitori aspiranti isi dau cu stangul in dreptul in loc sa clarifice o problema iar galeria ca si-a facut numarul.
By plagium on Mar 11, 2010 | Reply
nu pot decat sa constat ce nici dvs. nu v-ati simtit ridicol sa spuneti ce ar fi trebuit sa scrie colegii dvs. si ce nu. fie si dupa ureche, domeniu in care, cel putin dupa celebrul cercel, s-ar zice ca sunteti expert.
tacere sa fie, ca ea a facut cei mai multi filosofi!
By admin0 on Mar 12, 2010 | Reply
acest “ba tu” imi dovedeste profunzimile polemicii la care aspirati.
iar argumentul cercelului… este de mare finete. va multumesc.
nu va mai retin. eu nu am spus nimanui ce sa scrie sau ce nu
dar aceasta ar presupune sa cititi nu doar sa va uitati la poze.
dar pentru cei ca dumneavoastra am pregatit si un rezumat:
“colegii mei poeti sunt ridicoli vorbind despre copyright pentru ca o fac numai ca sa se auda vorbind”.
By plagium on Mar 12, 2010 | Reply
si iata rezumatul meu: colegii dvs. n-au vorbit nicicand despre copyright!
n-a pronuntat nimeni cuvantul asta, si v-am explicat de cateva ori diferenta, dar v-ati facut ca nu vedeti. dar sigur, e o tara libera, asa ca puteti afirma orice, chiar si ca sunt maimuta. mi-e mila de dvs
By admin0 on Mar 12, 2010 | Reply
vai, cum as putea sa cred ca sunteti o maimuta. maimutele nu sunt niciodata off topic. poate va uitati si la ce comentati.
povestea cu colegii e de pe alt blog. daca sunteti sigur ca nu au vorbit despre copyright puteti sa va pupati cu ei, pentru ca atunci acest text nu este despre ei. Dar dupa cum stim atat interesul dumneavoastra cat si reactille lor deja au aratat contrariul: ar fi vorbit si despre maimute daca asta ii ajuta sa se bage in seama.
in rest puteti sa va balaciti in moralisme si generalitati cat va doreste resume-ul.
dragutza si mila dumneavoastra. o singura grija am ca nu ati avea inca 50 de ani. atunci ar fi tragic. Dar va doresc o batranete frumoasa cu tot ce va trebuie. subiecte de discutie & tot restul. nu fiti nemultumit, ca lumea e in alta parte decat micile dumneavoastra pulsiuni evangheliste.
De altfel evanghelismul de tabloid e cea mai draguta aberatie pe care o puteati lasa aici in incheiere.
In plus un singur regret: puteati mai mult, si nu cred ca e de la varsta. Dar ma asteptam ca atunci cand dai cu un text cu concepte pe la nasul unora ei or sa inceapa sa vorbeasca despre prietenii lor. acum o sa-mi spuneti ca va cred cobai?! va rog, nu va mai deranjati. sa stiti ca nu o sa va mai public aici comentariul decat daca veti spune ceva relevant. (sau daca aveti sub 21 de ani)