Antologia premiilor de poezie 2007-2009
pentru anul 2007
Premiul pentru poezie - Nichita Danilov “Centura de castitate”
Ginduri
Cite ginduri se pot
ascunde intr-o bucata de carne
invelita intr-un ziar…
….Femeia Ghizela
matura smocuri de par
de sub fiecare scaun
si le aduce pe cimp
unde inalta capite si stoguri de fin
umplind o arie intreaga:
iar atunci cind vine vremea amiezii
si cosasii dorm obositi
cu picioarele raschirate
ca in tabloul lui Brugel,
ea se apleaca asupra
fiecarui snop si-l leagana
grijulie ca o mama
pruncul ce-i plinge la piept,
dupa care, brusc cuprinsa
de un virtej de furie
il arunca in batoza…
Se aud tipete si scincete
dupa care griul curat
odata cu paiele se separa de neghina…
…Da, cite ginduri
pot roi intr-o bucata de carne…
care isi striveste in tacere fata pe geam
Camera ascunsa
Usa a disparut
camera s-a facut si ea nevazuta
s-a ascuns intr-o alta camera
mai mare, mai racoroasa
acum sta ingenuncheata intr-un colt
si boceste
deasupra ei pilpiie
o candela sfinta
de cine ii e teama?
(aceleasi glasuri rasuna din gol
alte glasuri se rostogolesc
ca niste graunte in intuneric
sunetul lor e asemanator cu o ploaie
ce s-ar risipi pe-un acoperis
glasurile se aduna
si se scurg prin burlane)
Plinge ca s-a ratacit
in alte camere ca intr-un labirint
si nu-si mai gaseste drumul inapoi
(drumul scinceste in spatele ei ca un copil)
Si usa? usa de ce scirtie?
de ce plinge?
Usa a plecat dupa ea
a plecat si nu s-a mai intors
a plecat si e dusa
rataceste acum pe coridorul intunecat
deschide alte usi
si le inchide la loc
cum face un pas,
cum toate usile se iau dupa ea
si striga in gol:
tu cine esti?
dar tu cine?
de ce te-ai ascuns in spatele meu?
dar tu de ce te-ai ascuns?
De ce ne cautam
de ce alergam mereu una in spatele alteia
si nu reusim sa ne gasim
in intunerciul care se lasa in jur
Strigam si in in urma noastra
se desfac strigatele ca niste guri
care la apropierea pasilor nostri
ba se deschid
ba se inchid
aidoma unor usi
aidoma unor pleoape
aidoma unor ochi
ce s-ar privi unul pe altul…In bezna.
din Tiuk! ( http://www.tiuk.reea.net/14/danilov_poezii.html )
Premiul special
Şerban Foarţă, pentru “Cartea Psalmilor/ Pre stihuri retocmită acum de Şerban Foarţă” (editura Brumar).
„N-am cerut alta de la Domnul
decât să locuiesc cu Domnul,
în casa Domnului, pre Domnul
să-l văd în sfântul nimb al Său;
căci m-am ascuns în cortul Său,
la greu, în sfântul cort al Său,
în taina cortului, adâncă, –
apoi m-a înălţat pe stâncă;
eu cortului aducu-i încă
şi încă laude, acum
când îl înconjur cu sfânt fum
iar inamicii mei sunt scrum”.
din Revista Ramuri (http://revistaramuri.ro/index.php?id=500&editie=25&autor=de%20Ioan%20Lascu)
Pentru anul 2007
Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia
Mircea Ivănescu
dar sunt şi amintiri adevărate
Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, sa-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?
Din volumul „Versuri”, 1968
conversaţie mondenă
m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, să-i spun – „rochia ta”
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – „abia
acum văd, ai o rochie violetă”. (acele dure
ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) „ai o rochie
violetă”, îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci
mă târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,
am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.
Din volumul „Versuri”, 1968
De la Cercul Poetilor ( http://www.cerculpoetilor.net/poet.php?idp=197 )
O. Nimigean, „Nicolina blues“, Editura Cartea Românească;
m-am săturat să mă mai bat
cu mîncătorii de rahat
azi stau tăcut
întins
pe întuneric
şi-n pizda mamii lor îi bag generic
au cîştigat din nou precum se pare
înc-o juma’ de secol de duhoare
libarca grasă cît ai da cu clor
se lăfăie-n latrina gurii lor
în colţul mestecăului le-atîrnă
aburitor un ţurţure de scîrnă
ca la un cur răsbortelit de hoaşcă
şi-l ling cu limba lungă şi împroaşcă
zăpezi cît tot balcanul şi carpatul
nu pot acoperi căcatul
şi răcori miasmele stătute
pînă şi tricolorul se împute
din marea merdă marele smerdak
cu-n ultim hai siktir un ultim fuck
îmi iau adio lunec în absenţa
pe care n-o atinge pestilenţa
de aici ( http://psihedelique.wordpress.com/2007/12/23/ovidiu-nimigean-tara-lor/ )
pentru anul 2007
Mircea Dinescu
Doamne-fereste
Istoria parca ne duce-n burta
si parca a uitat să ne mai nasca,
preafericitii cu privirea scurta
sorb borsul dogmei ce le ploua-n basca,
facind spre lucruri zilnic reverente
căci cine stie ce episcop doarme
în polonic, în cosul pentru zdrente,
în tevile acestor triste arme
unde Nebunul isi cloceste crima
si ne omoara fiindca ne iubeste,
când ne e foame deseneaza peste,
când vine frigul aresteaza clima,
opriti Istoria-cobor la prima
opriti la statia Doamne-Fereste
(moartea citeste ziarul - 1989 )
Cântec de buzunar
Moartea era mai tinara ca mine
unii insa îi faceau jucarele
si-o invatau să creasca mai repede.
Stiu ca sint locuri comune ce ingrasa omenirea,
cunosc si eu tocilariile unde se ascut principiile,
dar când madam Dior viseaza gulere de blana
taigaua se umple inevitabil de capcane si sânge.
Dumneavoastra
care v-ati obisnuit să cautati hreanul pustnicului
în supermarketul de la colt
am impresia ca veniti cu portocale
în vizita la patul unui mort,
fiindca pe strada asta Dumnezeu iubeste
numai până la numarul 24,
unde incep musulmanii
si cei cu nationalitate incerta:
românii, bulgarii, albanezii
ba chiar si cavaleria poloneza
cu sabiile scoase în fata magazinului Aldi.
Ce profesor ar putea să ne predea
clinchetul monedelor marunte,
să-l invatam pe de rost
ascunsi în fundul buzunarului,
cu speranta ca istoria
nu-si numara niciodata maruntisul.
(O betie cu Marx - 1996)
Opera Prima
Florin Partene
“Reverenta”- Editura Vinea
,… nu am camera mea
dar camera noastra miroase pustiitor
de fiecare data cind intru la noi
oasele-mi ramin implintate in carne
o zi in camera noastra tine cit vrem
bem zaturi lungi fara sa fumam
caci zgomotul fumatului
face rau fumului
in camera noasta e liniste
in noi scrumul si somnul pe cuie
atunci orice ora ar fi
noi stim ca e noapte
intr-o noapte trei nopti…,
,…aceasta e camera dragostei
trebuie sa intri
satul si cu ultimul nasture incheiat
aici ochiul e proaspat inchis
iar mintea niciodata destula
aici nu e nevoie de gura si nici de cuvinte
poti orisicind sa faci bube
sau sa te trezesti
cu cea mai neteda piele potrivit calcata
sau asa deodata sa nu mai conteze
aceasta e camera dragostei
si uneori noaptea nu pleaca de aici…,
,… e intre mine
si mine cel care noapte de noapte
isi ia inima in brate
si o ciupeste sa ramina treaza
asa aud asa ca printr-o usa capitonata
frumoasele noptii femeile mintii
sosesc intotdeauna la timp
vin intotdeauna flaminde
cu laptele fluturind
doar cu putin mai mare
cu foarte putin mai stravezie
asa ar trebui orice noapte sa fie
intre mine si inima mea
spaima ca va veni dimineata
ca un zid nesigur
de catifea impietrita
imi iau inima din brate o asez pe podea
si ca pe un scaun comod
ma asez pentru toata ziua
pe ea…,
din Tiuk! ( http://www.tiuk.reea.net/18/partene.html )
Pentru anul 2008
Punte inutilă
Punte inutilă peste nici o apă sau hău,
cu rost eşti şi tu. Ce rost? Bambus vibrînd,
poate doar ţie vasală. Poate ţi-i silă de pasul
care te-ar călca, poate ţi-i silă de ochiul
lipit curios de fibra şi muşchiul tău.
(Explicaţia virilă te umileşte.) Cine voieşte
să te atingă cu mîna, atinge umbra ta; şi cine
crede că atinge umbra ta, atinge Utopia.
Punte inutilă, bătrînă,
Fără urme de tălpi, goală de rost, stearpă în taciturnie,
cît dorit-am (prin caznă adeseori) să găsim un înţeles
chiar în firul de pulbere. Născocitorul tău
a fost un monstru Arhitect, care, ironic, a trecut pe aici,
să ne umilească de tot, prin tine. Dacă primilor
dezlegători li se tăia căpăţîna (al tainelor miez
dezvelindu-l), taie-mi-o! Punte inutilă,
geniul răului respiră în preajma ta. In preajma ta
stăm, chiar dacă ne ucizi. Nu avem nimic de pierdut.
Nu avem nimic de cîştigat. Respirăm în preajma ta,
Fără să te atingem. Doar cu gîndul traversăm peste tine,
spre terra damnata , de unde
nici un sol n-a vestit o farîmă de solie.
de pe agonia ( http://agonia.ro/index.php/poetry/151827/Punte_inutilă )
Opera Prima- Svetlana Carstean
Floarea de menghina- Editura Cartea Romaneasca
VISUL
Aroma piliturii imbibate in ulei ii ameteste simturile.
Muncitorul nu mai vrea sa plece acasa. Nu mai poate.
Nu-l siliti sa plece daca nu vrea!
Ramine in singuratatea atelierului sau. Aerul dinauntru, caldut, aproape umed, tese o haina stravezie care se depune usor pe trupul lui. Il invinge in scurt timp adormindu-l.
Cade rapus pe scaunul de linga bancul de lucru, imbratiseaza menghina cu amindoua miinile, apoi isi aseaza capul pe ea ca pe o perna plina de dulceata.
O vreme calatoreste fara asti de picioarele sale. Perna il poarta ca o saltea pe ape. Iar apele sint atit de intinsesi mereu aceleasi, incit de acolo el n-ar avea nimic de povestit.
Pentru o clipa zareste intersectindu-se cu el o saltea mare, verzuie; pe ea, intinsasi indiferenta, o tinara fata.
Viseaz-o pe Birzoies, ii strig, ea e, iti spun sigur!
Nu, asta nu-i Birzoies, gleznele ei sint subtiri, picioarele lungi, poate chiar un pic prea lungi. Pe ea o iubea Adi Cartaleanusi nu pe tine, imi zice. Si nu numai Adi, ci toti baietii din clasa, cei curajosi, darsi cei timizi.
Pauzele erau toate ale Roxanei. Asteptau clopotelul sa sune ca sa poata navali in banca ei. Nici nu avea ragazul sa se ridice, ca multimea o asedia cu strigat puternic de lupta.
Sprincenele ei erau moi, matasoasesi nu tepoase ca ale lui Birzoies. Sinii ei, demult inmuguriti, nu se comparau cu ai vostri. Piepturile voastre drepte erau imbracate mereu la fel, in armura neagra a uniformei perfect intinse. Sarafanul juca pe voi ca pe niste sperietori, ar fi vrut sa va imbrace cu adevarat, sa se muleze peste forme puternice care sa-i opuna rezistenta. Atirna insa stinghersi ramineati nemiscate in banci cu degetele in urechi, ca sa nu auziti hirjoana, chicotelile, risetele mici ale ROXANEI. O vreme alerga peste tot, iesea pe culoar, apoi se intorcea obositasi se aseza in banca. Atunci strigatele de lupta se auzeau din nousi cetatea parea infrinta, chiar ingenuncheata.
Dar latul ROXANEI se stringeasi mai mult.
Unul singur nu mai raminea pe margine ca sa priveasca.
Pinasi CHIRIBU}A, ametit ca un pui mic de primele raze de soare, sarea chinuit dintr-o parte in alta.
“Luati-l pe CHIRIBU}A de acolo! O sa-l calce in picioare ceilalti!”
El era curajossi nu se lasa. ROXANA, zvicnind dintr-odata, cind toti o credeau ajunsa la capatul puterilor, se strecura o clipa printre eisi dadea astfel semnalul unei noi urmariri.
In momentul acela, CHIRIBU}A, aproape fara sastie de el, o apucasi o stringe in brate cu toata puterea.
“Te-am prins, te-am prins!”
E victoria lui, colegii trebuie s-o recunoasca. Nici unul dintre ei nu a fost atit de viteaz. De ce nu-l aplauda, de ce nu-l felicita? ROXANA e in bratele lui, subtirisi transparente ca tijele florilor!
Ei rid laolalta, cu hohote mari, de se cutremura clasa. “Boule, oricine, ar fi putut face asta!” O mai imbratiseaza o data. Ea e mult mai inalta. E zveltasi inalta. Sinii se inalta, se feresc, acum scapa. Nu-i mai ramine nimic de facut. Miinile lui cedeaza treptat. Incearca sa se abtina, dar nu reuseste : e slabsi plinge fara sa-i mai auda pe ceilalti.
ROXANA, cuminte, se duce in banca ei. E suparata pe CHIRIBU}A pentru totdeauna. Nimeni nu-i poate intra in voie, nimeni n-o poate impaca. Panglica alba de elastic i-a cazut din buzunar. ADI se apleaca, o ridica, ROXANA nu-l ia in seama.
Pauza mare de 20 de minute - pauza ROXANA!
Pauzele mici de 10 minute - pauzele ROXANA!
Numai prietena ei apropiata, Birzoies, o mingiie, ii vorbestesi
sta cu ea in banca ora urmatoare.
de pe Tiuk! ( http://www.tiuk.reea.net/12/carstean.html )
Pentru anul 2008
Să fiţi pe aproape
ce fum înecăcios! Tuşeşte, se sufocă.
Ard paiele umede în tine, mocnit. Sunt paiele tainei
pocăinţei… Arzi în propriul tău
interior la foc
mic, în singurătate, bătrâne, lasă acum învăţăturile.
Îşi pipăie iar săculeţul cu plumbi,
pentru puşcă: în curând,
în curând voi striga «Luaţi Duh Sfânt!», să fiţi pe aproape…
Cu tatuaje pe mâinile groase, cu
cercei în urechi - îşi dă jos, încet-încet, masca verde,
grea, de plumb oxidat, de pe faţă şi
pocneşte dispreţuitor din degete: mă tot cheamă apa
adâncului din mine, de trei zile, să-mi
sting focul
dar eu sunt surd. «Adevărul e că trebuia s-o rupi mai
demult cu trecutul»… Noul a luat locul
vechiului?
Merge agale, cu capul
plecat, cu ochii în jos, ţinând în mână un
toiag şi purtând pe spate o
puşcă de vânătoare şi o raniţă goală făcută din
piele de ţap. Poate va reuşi să
determine ca anumite evenimente să se producă mai repede. Sau mai încet.
newsletter prin mail
feed (RSS)
